luni, 24 martie 2008

STATUT Asociatia de cartier Centru Istoric Sibiu

I. DENUMIREA, MEMBRII FONDATORI, FORMA JURIDICA, DURATA, PATRIMONIUL SI SEDIUL

Art. 1. Urmatorii:

- Moales Silvia, ;

- Sima Irma, ;

- Berghezan Rodica, ;

- Matei Ana Alexandrina, ;

- Giurgiu Ioan, ;

tinand seama de prevederile art. 969 C. dv., ale Ordonantei Guvemului nr.26/2000, modificata si completata de dispozitiile Legii nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, precum si de alte dispozitii legale pertinente in vigoare, am hotarat constituirea Asociatiei de cartier Centru Istoric Sibiu.

Art. 2. Asociatia - pe care, prin buna-intelegere, partile sus-numite am constituit-o - va purta numele de Asociatia de cartier Centru Istoric Sibiu, denumita in continuare Asociatia.

Art. 3. Patrimoniul initial al Asociatiei se compune din suma de .......(doua salarii nete pe economie).................. lei. Ulterior patrimoniul asociatiei se va constitui in conditiile legii, din donatii de bunuri mobile si imobile, subventii, sponsorizari, obtinute din tara sau din strainatate, in lei si/sau in valuta, de la persoane fizice si juridice, din activitati proprii sau din orice alte mijloace prevazute de lege.

Art. 4. Din punctul de vedere al formei juridice, Asociatia este, potrivit legii, o asociatie nonprofit, nonguvernamentala, apolitica, cu personalitate juridica, cuprinzand persoane fizice.

Art. 5. Asociatia se constituie pe o perioada nedeterminata.

Art. 6. Sediul asociatiei se afla in localitatea Sibiu, str. Piata Mare nr. 8, judet Sibiu.

Art. 7. Asociatia poate avea filiale.

II. SCOPUL ASOCIATIEI

Art. 8. Asociatia este o organizatie nonprofit, infiintata in scopul ameliorarii locuirii in Centrul Istoric Sibiu.

In realizarea acestui scop, Asociatia isi propune urmatoarele obiective :

a) Rezolvarea marilor probleme ale zonei prin consultarea si implicarea cetatenilor ce locuiesc in zona

b) Activitati educationale adresate locuitorilor zonei

c) Stabilirea intereselor comune pentru locuitorii zonei si desfasurarea de activitati pentru realizarea lor

d) Facilitarea dialogului intre locuitorii zonei, dar si intre acesti si alti actori locali, cum ar fi institutiile publice, firmele din zona, autoritati nationale

e) organizarea de campanii publice de constientizare

f) editarea si publicarea de materiale cu rol informativ-educational si promotional ;

g) activitati de advocacy - „consta din diferite strategii orientate spre influentarea procesului de luat decizii la nivel organizational, local, provincial, national si international”

h) activitati de lobby – „tentativa de a influenta opinia sau actiunea unui legiutor sau a unei persoane cu putere de decizie dintr-o organizatie sau institutie”;

i) organizarea de grupuri de sprijin ;

j) colaborarea cu alte organizatii neguvernamentale, fundatii, institutii guvernamentale, etc.

k) Oferirea de asistenta juridica membrilor asociatiei pentru interesele asociatiei

l) Infiintarea de societati comerciale

m) Activitati economice directe

III. ORGANIZARE. ADUNAREA GENERALA, CONSILIUL DIRECTOR, ALTE ORGANE DE CONDUCERE, SUPRAVEGHERE SI CONTROL

Art. 9. Asociatia are urmatoarele organe de conducere:

a) Adunarea generala;

b) Consiliul director;

c) Cenzorul.

Art. 10. Adunarea generala este organul suprem de conducere, alcatuit din membri fondatori, membri ordinari sau membri de onoare.

Art. 11. Adunarea generala a membrilor Asociatiei se intruneste o data pe an (in primul trimestru), in adunare ordinara si, ori de cate ori este cazul, in adunare extraordinara.

Art. 12. Convocarea Adunarii generale ordinara se face de catre Consiliul director.

Convocarea adunarilor extraordinare se poate face la initativa Consiliului director sau la propunerea unei treimi din membrii cu drept de vot ai Asociatiei.

Art. 13. Adunarea generala este statutar intrunita in prezenta a cel putin jumatate plus unu din numarul membrilor Asociatiei.

Daca la prima convocare nu se intruneste numarul statutar de participanti, se stabileste o noua data.

La a doua convocare, Adunarea generala se considera a fi statutar constituita, indiferent de numarul membrilor prezenti.

Hotararile se adopta cu votul a jumatate plus unu din numarul membrilor Asociatiei prezenti la adunare, cu exceptia hotararilor privind modificarea actului constitutiv si a statutului sau dizolvarea si lichidarea Asociatiei, pentru care sunt necesare voturile a jumatate plus unu din numarul membrilor Asociatiei.

Sedintele Adunarii generale sunt conduse de presedintele sau de vicepresedintele Consiliului director.

Dezbaterile si hotararile adoptate se consemneaza intr-un registru special, de catre un secretar desemnat de presedinte.

Hotararile Adunarii generale sunt obligatorii pentru toti membrii Asociatiei, chiar si pentru cei care nu au luat parte la adunarea generala, sau au votat impotriva.

Art. 14. Adunarea generala indeplineste urmatoarele atributii:

- aproba ordinea de zi a fiecarei sedinte;

- alege si revoca membrii Consiliului director al Asociatiei;

- alege si revoca cenzorul, sau comisia de cenzori dupa caz;

- aproba bugetul de venituri si cheltuieli al Asociatiei si bilantul contabil;

- stabileste cotizatiile si taxele de inscriere la care sunt supusi membrii Asociatiei;

- aproba lichidarea Asociatiei

- aproba infiintarea de filiale,

- modifica actul constitutiv si statutul asociatiei

- hotaraste asupra dizolvarii si lichidarii asociatiei, precum si asupra destinatiei bunurilor ramase dupa lichidare ;

Art. 15. Consiliul director al Asociatiei este aprobat de catre Adunarea generala pentru o perioada de 4 ani si este compus din 5 membri, dintre care un presedinte si un vicepresedinte.

Pana la constituirea Adunarii generale a membrilor Asociatiei, Consiliul director este format din membrii fondatori.

Consiliul Director paoate fi alcatuit si din membrii din afara asociatiei, in limita a cel putin o patrime din componenta sa.

Art. 16. Consiliul director este statutar constituit in prezenta a cel putin 3 dintre membrii sai.

Daca la prima convocare nu se intruneste acest cvorum, se procedeaza la o noua convocare, in termen de cel mult 10 zile de la data primei convocari.

La a doua convocare, Consiliul director este considerat statutar intrunit, indiferent de numarul membrilor prezenti.

Art. 17. Consiliul de administratie adopta hotarari valabile cu majoritatea simpla a membrilor prezenti. In caz de balotaj, votul presedintelui este decisiv.

Art. 18. Consiliul director gestioneaza activitatea Asociatiei, in conformitate cu scopurile pentru care aceasta a fost constituita.

Consiliul director are urmatoarele atributii:

- alege si revoca, din randul membrilor sai, presedintele si vicepresedintele, prin vot secret, cu majoritate absoluta;

- pregateste adunarile generale ordinare si extraordinare si se ingrijeste de buna lor desfasurare;

- intocmeste si prezinta Adunarii generale raportul anual privind activitatea desfasurata de Asociatie, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, bilantul contabil;

- elaboreaza proiectele programelor anuale de activitate si proiectul bugetului de venituri si cheltuieli;

- hotaraste primirea viitorilor membri ai Asociatiei;

- hotaraste schimbarea sediului Asociatiei ;

- aproba organigrama si poltica de personal ale asociatiei ;

- exercita alte atributii necesare realizarii scopurilor Asociatiei.

Art. 19. Consiliul director se reuneste, de regula, o data pe luna si ori de cate ori este necesar si isi va elabora un regulament intern de functionare.

Consiliul director poate imputernici una sau mai multe persoane cu functii executive , persoane care nu au calitatea de asociat, ori care sunt straine de asociate, pentru a incheia acte juridice in numele si pe seama asociatiei, sau pentru a indeplini orice alte atributii stabilite prin actul constitutiv, sau de catre adunarea generala.

Art. 20. Presedintele Consiliului director prezideaza reuniunile Consiliului dierctor si reprezinta Asociatia in relatiile cu tertii.

Pentru reprezentarea Asociatiei in activitatea curenta a acesteia, presedintele va putea da mandat unui alt membru al Consiliului director, precizand sfera, durata si limitele competentelor conferite.

Art. 21. Organul de control financiar al Asociatiei este Cenzorul, care va fi desemnat de Adunarea generala.

Art. 22. Cenzorul verifica modul in care este administrat patrimoniul Asociatiei si indeplineste orice atributii stabilite de Adunarea generala.

Art.23. Presedintele Asociatiei este ales de catre Consiliul Director, pe o perioada de 4 ani prin votul secret al majoritatii membrilor prezenti. Dupa expirarea primului mandat presedintele mai poate fi ales doar pentru inca un mandat de 4 ani zile.

Art. 24 Presedintele are urmatoarele atributii:

- a) reprezinta asociatia in relatiile cu tertii, cu autoritatile din tara si strainatate, sau cu persone fizice si juridice;

- b) prezideaza sedintele Consiliului Director.

IV. VENITURI SI CHELTUIELI

Art. 25. Veniturile Asociatiei provin din:

a) cotizatiile membrilor Asociatiei;

b) sponsorizari din partea unor persoane fizice si juridice din Romania sau din strainatate, pentru realizarea scopurilor Asociatiei.

c) dividendele si dobanzile rezultate din plasarea sumelor disponibile in conditiile legii ;

d) dividendele societatilor comerciale infiintate de catre Asociatie ;

e) veniturile realizate din activitati economice directe ;

f) donatii, sponsorizari sau legate ;

g) resurse obtinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ;

h) alte venituri prevazute de lege.

Art. 26. Veniturile obtinute de asociatie se folosesc exclusiv in vederea realizarii scopurilor prevazute la art. 8 din prezentul act constitutiv.

Art. 27. Anul financiar incepe la data de 1 ianuarie a fiecarui an si se incheie la data de 31 decembrie, cu exceptia primului an, cand incepe la data inregistrarii Asociatiei ca persoana juridica.

Art. 28. Activitatea economico-financiara a Asociatiei se desfasoara pe baza bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de Adunarea generala.

Art. 29. Asociatia poate infiinta societati comerciale. Dividendele obtinute de asociatie din activitatea acestei societati comerciale, daca nu vor fi reinvestite in aceeasi societate comerciala, se vor folosi pentru realizarea scopului asociatiei.

Modul de utilizare a dividendelor se va face doar cu aprobarea Consiliului Director.

Art. 30 Asociatia poate desfasura orice alte activitati economice directe, daca acestea au caracter accesoriu si sunt in stransa legatura cu scopul principal al asociatiei.

V. MEMBRII ASOCIATIEI. DREPTURI SI OBLIGATII

Art. 31. Pot deveni membrii ai Asociatiei persoane fizice si juridice de nationalitate romana sau straina.

Art. 32. Inscrierea in Asociatie se face pe baza completarii formularului de inscriere.

Calitatea de membru se ofera in urma aprobarii cererii de catre Consiliul Director.

Art.33 Vor primi calitatea de membrii onorifici ai asociatiei cadrele didactice universitare, personalitati publice, sau orice alte persoana din tara sau strainatate, care sprijina activitatea Asociatiei, aducandu-si o contributie deosebita pentru promovarea scopurilor acesteia.

Pentru merite de exceptie se poate acorda titlul de presedinte de onoare, titlu ce se confera de Adunarea generala, la propunerea Consiliului Director.

Art. 34 Calitatea de membru onorific se ofera de catre Consiliul Director, la propunerea a cel putin a unui membru al Consiliului Director.

Art.35 Membrii asociatiei au urmatoarele indatoriri :

a) sa respecte prevederile actului constitutiv al Asociatiei, precum si normele de functionare interne ale acesteia ;

b) sa respecte hotararile organelor de conducere ale acesteia ;

c) sa nu desfasoare in cadrul asociatiei, sau cu ocazia manifestarilor organizate de catre Asociatie, activitati de propaganda politica fata de alti membri ai asociatiei, sau fata de terte persoane aflate in legatura profesionala cu asociatia, sau straine de asociatie.

d) sa plateasca in mod regulat cotizatia si celelalte contributii banestiasupra carora si-au dat acordul

Art. 36 Membrii asociatiei au urmatoarele drepturi :

a) sa participe la adunarile generale ale asociatiei ;

b) dreptul la un vot in cadrul adunarii generale ;

c) sa aleaga si sa fie alesi in organele de conducere ale asociatiei ;

d) sa sesizeze asociatia despre problemele care privesc scopul si obiectivele asociatiei, in vederea promovarii acestora ;

e) sa se retraga la cerere.

Art.37 Membrii asociatiei pierd aceasta calitate prin :

a) incetarea existentei asociatiei ;

b) renuntarea la calitatea de membru ;

c) incalcarea obligatiilor si indatoririlor prevazute la art. 35 din prezentul act constitutiv.

d) conduita necorespunzatoare prin care se aduce prejudicii morale si /sau materiale asociatiei ;

e) retragerea acestei calitati de catre consiliul director pentru motive intemeiate

Art. 38 Pierderea calitatii de membru al asociatiei se hotaraste de catre Consiliul Director.

Persoana in cauza poate contesta decizia Consiliului Director in termen de 15 zile lucratoare de la comunicarea deciziei in fata Adunarii Generale.

Art. 39 Membrii onorifici pot fi invitati la sedintele organelor de conducere ale asociatiei, fara a avea insa drept de vot, ci doar in scop consultativ.

VI. INCETAREA ACTIVITATII

Art. 40 Asociatia poate fi dizolvata prin hotararea Adunarii generale luata cu votul majoritatii membrilor Asociatiei.

Art. 41 Lichidarea asociatiei se va face in conformitate cu dispozitiile art. 61 - 72 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii aprobata prin Legea nr. 246 din 18 iulie 2005.

Art. 42 Intregul activ al asociatiei se va atribui, dupa lichidare, unei alte asociatii sau societati nepatrimoniale avand un obiect de activitate similar sau apropiat, dupa cum va hotari Adunarea generala, cu respectarea prevederilor legale.

VII. DISPOZITII FINALE

Art. 43. Asociatia are stampila si insemne proprii.

Art. 44. Prezentul act constitutiv este cadrul normativ pe baza caruia se va desfasura intreaga activitate a Asociatiei.

Art. 45. Prevederile prezentului act constitutiv se completeaza cu celelalte dispozitii legale in vigoare privind asociatiile si fundatiile.

Redactat de parte în 5 (cinci) exemplare azi ..............................

SEMNĂTURILE ASOCIAŢIILOR:


Niciun comentariu: